cocorii mei se duc spre sud
si-n nopti cu luna ii aud
furandu-mi, stolurile pe rand,
toate comorile din gand
si-n urma lor raman usor
ca as putea si eu sa zbor
spre landu-acela plin de gratii
cu ei, intr-una din formatii;
dar eu n-am dreptul sa le cer
sa ma inalt prin ei la cer,
nici sa ma duca mai departe
si-atunci ma-nchid in cate-o carte
|