Doamne, parca iar ma tem
nu mai am curaj sa scriu
gasesc in mine doar pustiu
si ata scamosata pe un ghem
Lumea care ma condamna
nu-mi acorda nici o circumstanta
iar eu ma nasc in fiecare stanta
si mor cu fiecare toamna;
Lumea e asa cum este
eu n-am ce sa-i dau in schimb
adevarul e un nimb
ca happy end-ul din poveste
Nu mai stiu nici cine sunt,
bate vantul prin cuvinte
mila pentru noi Parinte:
spuza spulberata-n vant
si intoarsa in pamant
|