il vedeam adese
zilele propice
cand cadeau popice
nucile culese
toamnele din burg
rar cate-o cireada
se oprea sa vada
pata din amurg
stanta un popas
pasarea straina
ne umplea de vina
fiecare ceas
tandra o busola
scotea dintre ace
clipele vorace
ultima consola
zborul absolut
ruga in tacere
singura avere
teama de rebut
cand sosea inapt
se uscase izul
clatinand parbrizul
fiecarui rapt
a trecut o brisca
vadul in amont
cu un aer tont
impartind la frisca
|