Cunvintele lasa urme abia deslusite pe bratul inghetat al saraciei
il invoc pe Dumnezeu in numele deznadejdii
lacrima dumnezeasca imi mangaie sufletul
pe degete cresc muguri de magnolii, din inima, suspine
viata arde, ca si tigara, fara rost,
rotocoale de fum se ridica spre cerul mantuirii
ceata, spre apus, ingroapa saracia
in partea stanga a trupului -
copac uitat de vremuri la colt de ora.
***
Cuvintele s-au imbracat cu borangicul iernii
bratele au devenit frunze si ochii, fruct
neputinta infloreste, bucuroasa, alaturi de magnolii
la intretairea de ore, pe cerul renuntarii
ingerii pazesc gura sufletului plina cu mir
Nu mai am putere, Doamne, sa ridic bratul
cuvintele alearga pe inima mea
ce sangereaza sub gheata mantuirii
ii intorc spatele. Saracia are nevoie de alt trup
frunzele uscate s-astern rar pe zapada uitarii.
Lucretia Ionescu Buiciuc |