| as fi vrut sa spun ca lumea doarme cu vise frumoase, iubitule nu e asa o multime de ochi se inchid altii nu
 privesc te privesc ne privesc fac disectii pana la organele pompatoare de sange pe care ei doar asta le vor
 cum dor toate distantele astea
 iti amintesti
 
 tu erai cel care dadea lectii profesorilor priveai calm tabla negra explicai plus infinitul
 stapaneai panica imbratisata intre minus si plus ce perfect echilibrati eram intre
 ingandurati ne-am dus mai departe aveam lumi de cucerit de pus la picioare
 am urcat tot felul de trepte, precis, matematic
 nu am zburat niciodata
 am ramas insensibili la zbor
 pana cand
 
 
 ne-am plimbat victoria prin multime
 nu oricare multime
 ei erau profesionistii
 pe drumuri paralele treceam invers
 
 pe coluare de marmura largi
 ce importanti suntem azi, iubitule
 
 lumina artificiala costum si cravata tu in costum si cravata
 nu putem vorbi e un perete de sticla-ntre noi rece ne privim rece trecem
 nici o tresarire nimic doar
 privirile intoarse peste umar in urma
 doua secunde
 as vrea sa-ti spun ca ceva nu este cum trebuie
 ca undeva s-a gresit mult prea mult ca deciziile sunt uneori lente condamnari
 la tacere chiar la tacerea de tot
 
 nu pot
 in doua secunde
 
 
 marmura sticla neon pantofi scumpi tocuri ranind tacerile ritmic port
 invizibil catuse am rani sangerand invizibil
 lovesc peretii de sticla in aer nu vede nimeni pluteste sangele floare lichefiindu-se rosu-n montura de cristal albastriu
 respir adanc nu nu a vazut nimeni sterg urmele
 sterg urmele
 
 frisonez ma ploua distructiv cu acizi de singuratate ploaia asta ca un dus interminabil dintr-un film horror
 dincolo de perdea pustietatea si un cutit
 
 am auzit in ultimul timp de tot felul de morti de sinuciderea doamnei profesoare ramase in drum
 somerul s-a imbolnavit de plamani
 cineva si-a dat foc
 si teancul de acte pe care le-ai aruncat
 ei si-au mijit ochii si cateva clipe lumea a fost un landscape
 tivit de gene banuitoare
 asta nu mai e omul nostru
 
 s-a dat la stiri ca nu mai scrii condamnari la moarte
 si ce ciudat suna vocea ta
 "ai grija ce acte semnezi"
 am stat mult timp cu receptorul in mana
 ploua
 ca in ziua intai a potopului
 
 
 de ei nu poti fugi, stii..
 garile ne dau doar iluzia asta visul ca te poti pierde
 ca ceva te astepta si acolo te duci in sfarsit trebuie nu mai amani
 eu nu mai aman urasc salile de asteptare nu mai pot sa astept
 am sa iau primul tren, iubitule,  am sa cutreier toate vagoanele
 pana voi gasi locul acela cu ferestra spre aer
 e noapte o dara de lumina nesfarsita in noapte
 eu si trenul meu personal
 
 
 mi-e teama cand intri
 tac ridic mainile incet nu simt ziduri
 mainile tale cercetand mainile mele
 "cine ti-a facut asta?"
 nu ma doare
 acum nu ma mai doare
 
 controlorul nu intelege cere biletele la control mi-e sila il mintim trebuie
 nu intelege nu poate
 in trenul acesta foarte personal el
 e singurul care nu are ce cauta
 
 
 
 de ei nu poti fugi, iubitule
 ei vor carne si sange ei inteleg cel putin la fel de bine ca tine cum este cu minus si plus infinitul
 doar ca ei cer totul
 acum si aici
 ei stiu ca urmeaza a doua zi a potopului
 apoi a treia zi
 si celelalte
 ei sunt cei ce le programeaza urmarind ironic tresaririle omenirii in somn
 cand are cosmaruri
 
 ne privesc surazand cineva a tradat
 intotdeauna sunt ochi ce urmaresc si tradeaza
 trebuie sa fim la fel de ironici si reci mai reci mai ironici ca ei
 trebuie!
 pe coluarul de marmura trec o multime de oameni
 toti foarte importanti ne ignora ne deplasam in sens invers
 te vad in costum fara cravata
 mi-am desfacut parul e liber
 trecem cu figuri impietrite, calmi
 suntem perfect echilibrati intre minus
 si plus infinit ne intersectam
 privim peste umar in urma
 lung
 
 maine, stiu, vom lua ultimul tren si vom merge pana la capat
 |