| Așa cum iți spuneam s-a adeverit, Ca-n promisiunea mereu televizata,
 Cetațeanul nostru e gata convertit,
 Și-n sinea lor parinții mor inca odata.
 
 Porumbul coborand din patul pe roți,
 El pe nimic il vinde la marii mafioți
 Și uita -ca romanul- ca in plugul lui,
 Sant dureri de spate și-i truda calului.
 
 Bietul om și cal doua lumini rotunde,
 In fiecare brazda pun geamat și vapai,
 Semn ceresc de truda in firile lor blande,
 Calde stele-s ochii, ori luceferi moi.
 
 E calul slab, flamand, dar ager in mișcari,
 Sanul blandei mame el il simte-n nari,
 Sare apoi din ganduri tot mai ostenite,
 Și parca stropi de cer poarta pe copite.
 
 Ingenuncheaza calul, cade apoi și el,
 Privind cu indoiala brazdarul de oțel,
 Tocit și blestemat a inventa o paine,
 Risipita dar in comisioane maine.
 
 E veche ignoranța de crapa doru-n noi,
 Minciuni televizate primim cotidian,
 Și om și cal și truda toate-s picurate,
 In arșița și-n lacrimi in fiecare an.
 
 Țarina imbraca o haina de blestem,
 Vise ruginite mor in plina vara,
 Pomii se facura stanca legendara
 Și ignoranța,-n care ne reconciliem.
 
 Prin ruga la icoane Domnul il aude,
 Și ii usuca campul in loc sa il ude,
 Iara conchizand ca nu s-a achitat,
 Prin truda cetațeanul de vechiul sau  pacat.
 
 Rasplata nu-i a fi, nici setea de lumina,
 Doar cantecul din brazda, e legea lui divina.
 
 12.12.10
 
 
 
 
 |