S-a rupt o roata de la carul culturii romanesti 
Paunescule, de ce ne parasesti? 
Cum o curge a noasta cultura, mai departe, 
Sa-mparti versuri in multimi, si sa uiti de moarte 
 
Suspine intr-acest car, prin mocirla si noroi 
Citind versurile lui, suntem noi 
Nu uitati de el, popor drag si vioi 
Dani-l Bunul nostru Doamne inapoi  
 
Ai scris despre parinti, iar acum esti un parinte 
Ce-ncet ne parasesti cuminte 
Si ai intrupat, multe, dragastoase cuvinte  
Ce se scurg in lacrimi, si pe morminte 
 
Versuri duioase tarii, ai semanat 
Pe toti laolalta ne-au imbarbatat si adunat 
O tara frumoasa, cum toti poetii au iubit-o 
Si toti ca tine au cinstit-o 
 
Lasa-ti condeiul, cel din care literele pe foaie au ramas 
No vrem gandurile ce ne-au atras, ingropandu-se-n impas 
Cu el, frumoasele-ti vise inca nescrise  
Intr-u iubire sa pictam, dragostea poetica sa ti-o alintam 
 
Asta noapte flori la capatai, poporul ti-a pus 
Dulce poezie cu drag, ti-am adus 
C-am crezut in cel ce la nume i s-a adaugat un "escu" 
Intr-ale noastre timpuri, esti a doua viata Eminescu 
 
Nu plange Adriane, ca acolo unde mergi 
Loc de seama printre colegi, intru vecie langa regi 
Iara-n urma, fala si respect ai sa culegi 
Caci din poezia ta, roata noua la carul culturii ai sa legi. 
MR 
 |