Mii de fiori ma-nfrunta
Si-n piept se-ngramadesc,
Iar fata-mi este umbra
Atunci cand te privesc.
Si gindurile-mi zboara
De mine se feresc,
Iar vocea sta sa-mi piara
Cand vreau sa iti vorbesc.
Si mi-am pierdut limbajul
Si cugetu-i pustiu,
Si nu mai am curajul
Si forta sa iti scriu.
Dar nu las foaia alba,
Cu pixul merg grabit,
Incurc vreo doua ganduri
Si stau nedumerit.
Cu inima strapunsa
Si sufletul batut
Arunc scrisoarea unsa
Si-o iau de la-nceput.
Din nou insir pe foaie
Cuvinte fara sens.
In plic pun strans si tare
Ravasul meu imens.
Si iti trimit scrisoarea
Si astept sa vad ce-i spune,
In dinti framant rabdarea
Visand la vreo minune.
Si stau., iar timpul trece
Si tu ai disparut
Si-o voce grea si rece
Mi-a zis ca te-am pierdut.
Plin de nedumerire
Ma-ntreb unde-am gresit,
Am abuzat in scrieri,
Sau crezi ca te-am mintit?
Sau poate printre rinduri
Ma vezi un mare prost?
Raspunsu-i dus de vinturi.
Oricum, ce-a fost a fost!
|