Aprilie, luna in care mor multi ofticosi va veni sa ne sarute geamurile cu lumina transparenta si fluida, improspatand brazilor - ramurile. 
 
Si va fi iar veranda plina de bolnavi.   Sora   Madeleine va surade, impartind vorbe bune ca dintr-un cos cu daruri; numai eu voi sta la geam, cu ochii calzi, tanjind 
 
Mama   S-ntr-o dupa-amiaza cu aer racoros, dupa o ploaie fina si calma ca un planset de ofticos, sara, prietena   Madeleine va ramane ingrijata langa mine, fiindca voi avea febra si-n somn aiurand voi pomeni mereu 
de tine. 
 
Am sa ma destept in dupa miez de noapte 
si-am sa caut manile surorii. 
si o sa ma doara auzind 
cum afara se-ntorc cu scancet de litanie - cocorii. 
Si fiindca nu voi putea plange, 
  
gura mi se va umple de cald si de sange. 
Spre dimineata cand bolnavii se scoala 
cu gemete si-ntrebari pe jumatate, 
voi dormi frumos, 
cu manile a rugaciune pe piept incrucisate. 
 
Si poate ca voind sa ma aseze in capela, 
ma vor plimba descoperit prin gradina. 
Si cum ma vor purta tacut pe alei 
in dimineata vibrand ca o coarda de violina, 
se va pleca o creanga de copac 
umbrindu-mi fata cu tacere 
si sarutandu-ma blajin cu floare alba 
ca o tarzie si cuminte mangaiere 
 
Si cum ma vor fi lasat sa hodinesc putin cu fata galbena brodata-n albul aprilin, va fi atata liniste in jurul meu, creanga va sta boltita asupra-mi cu teama, ca-as vrea in clipa ceea sa te rog, cand vei afla de moartea mea, sa nu plangi, mama. 
 |