Cartea Poemelor
*** 28 ***
Onoare
Privesc in juru-mi,zi de zi,dornic de-a-nvata mereu cate ceva
Si dac'-ar fi ceva neasemuit,mai rar ca jadul,
aceea-ar fi onoarea;
De obosesc,la randu-mi,cand toate nu mai sunt ce par a fi,
ori cand obstacolele se ivesc in calea mea
Ar trebui sa caut loc de-odihna,s-apoi,voi sti,negresit,
ca pe tot pamantul,se intinde cerul,
de-i schimba forma si culoarea,
Atunci cand toate-ntineresc,in chip mirific
in clipa-n care ploaia-si revarsa fericirea
Peste munti,peste campii,de la rasarit,catre asfintit,
spre un hotar sau altul,precum i-e voia,
Iar soarele-si trimite brate blande in care picurii de ploaie
se topesc,in esente fermecate,ce nici un om,
nu le va sti,decat in clipele in care cugeta
la toate cate le ofera viata
S-atunci,de-asemenea,vor iubi natura,de-ntr-o clipa,
copii ai vietii,se vor numi,purtand cununi de diamant
in care-o straluci onoarea..
Tac,acum,caci in singuratatea mea,ma regasesc,drept o fiinta vie
Si nu ma dau neinteles de toti si-ntelegator a toate,
Da-n schimb,raman statornic visului,nazuitor spre cea eternitate,
Precum pe-un lac oglindeste cerul,iar printre nori,
un drum,pe care fiecare o sa-l stie;
Iar de priveste la dreapta,va apuca pe potecile muntilor,
de se va regasi in fiecare piatra,
Atunci cand mana o culege,de printre ferigile-nverzite,
ce cata-n fiecare dimineata mangaiere,
Iar de priveste la stanga,se va-ndrepta catre tarmurile in care
freamata cu zgomot,valurile marilor,
iar ele poate-i vor sopti,ca il asteapta,
Nerabdatoare,sa-i arate pasii ce-i vor sterge,
lasand in voie sa sclipeasca zilele-nsorite,
la fel cum onoarea de-ar imbratisa-o,
va fi cea mai de pret avere..
ŠTh3Mirr0r
|