Cartea Poemelor
*** 24 ***
Sarmana
Asteapta vremea in care sa porneasca iar,
pe drumul lung,ce parca zi de zi,o istoveste,
Iar ochii ei,privesc in gol..de parca au ramas undeva,
pe alta lume,captivi;
Isi duce mana catre inima,in dorinta de-ai simti vointa
spre a merge mai departe,
Apoi,ofteaza..si-o lacrima se scurge,
din temnita pazita de pleoape..
Iar soarta vru ca ea sa fie intai orfana,
gustand astfel nefericirea copilariei,
Sperand la o mama si-un tata,
care sa-i mangaie crestetul,inainte de culcare,
Care s-o scoata din ghearele celor 'aripate,
ce-o trageau tot mai adanc,pe taramul iluziei
Atunci cand privea luna,cu glas stins,
gemand,apoi,cu teama s-acoperea cu patura,
Dintr-o data,incercand sa stea treaza,
caci langa ea,stateau de veghe aprige cosmare..
Tineretea,i-a fost furata-n clipa
in care jivinele-si batura joc de tot ce-nseamna onoare
Iar balta de sange in care fuse-aruncata,
ii devenise precum o patura calda,
sub ropotul ploii rec de toamna;
Noaptea,trecu,pe nestiute,dar ziua,
lumina,parca nu mai avea;
spatiu,parca nu-i mai oferea loc,
cand tot ce-atinge,doare,
In timp ce-si amintea scena de oroare
ce-i contura viata ce-i parea deja blestemata,
urland precum lupul la luna cand nu poate s-o vada..
De parca acestea,nu erau de-ajuns,pe drumuri,fost-a mereu,
Acoperis fiindu-i cerul,iar ograda,pamantul;
Acum,in pragul mortii,se intreba si ea,sarmana
De ce binele-mplinit,la tot pasul,ii fuse rasplatit cu rau..
De s-ar scrie povestea sa,intr-o zi,
Ar fi una dintre cele mai frumoase,
Si pe cat de frumoasa ar fi,
Va fi fost una din cele mai triste..
ŠTh3Mirr0r
|