Dimitrie Bolintineanu
Ostile pagane pasa la hotare.
Mihai-voda sade la o masa mare.
Capitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Cand deodata-n sala intra-un sol turcesc.
Padisahul nostru m-a trimis la tine
Sa-i platesti tributul ce i se cuvine!
Mihai-voda tace. Oaspeti, mare-mic,
Cu onor din teaca spedele-si ridic.
Luna varsa raze dulci si auroase,
Capitanii-si scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoala doamna-i tinerica
Rumena, suava ca o zambilica.
Sub hlamida-i salta rotungioru-i san,
Crini si garofite pe-al ei chip se-ngan,
Parul pe-a ei frunte joaca gratios,
Ochii cu tristete cat-acum in jos:
Unde este timpul cel de altadata
Cand Mihai Viteazul stia sa se bata?
Cela ce-n primejdii sta si se gandeste
Inamicii tarii jugu-i pregateste.
Pentru tron, marire, dulcea-i sotioara
Gata-i sa se duca si-n locu-i sa moara!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plangand ca s-o vezi,
Du-te, mori in lupta, dulcele meu mire,
Ca de nu esti vrednic, plec la manastire!
Atunci Mihai-voda se scoala deodata
Si spre sol intoarce fata-i gandurata:
Mergi si spune celui care te-a trimis
Ca Mihai Viteazul ochii n-a inchis.
Au voiesti pe tara biruri noi a pune?
Au vrei sa iau pielea de pe Natiune?
Padisahul vostru, fara de-nconjor,
Vrea sa nimiceasca p-acest brav popor.
Dar mai bine piara daca i-a fost dat,
Decat cu rusine, mic si atarnat!
Si zicand acestea, ia o barda-n mana,
Iute strange-n juru-i armia romana
Si cu ea de-a valma, far’ sa zaboveasca,
Sfarma si respinge armia turceasca.
Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti,
A cazut in apa si-a pierdut doi dinti.
Iar Mihai Viteazul, dupa doua ceasuri,
Nalta-o manastire si trei parastasuri!
