Daca linistea padurii adormite 
Nici o veste de-altadata nu-ti trimite 
Si pe freamate pornite de departe 
Nu te-ajunge glas de dincolo de moarte, 
Vin’ cu mine sa ne pierdem in zadar 
Printre galbenele raristi de stejar, 
Cu sfioase campanule si sulfine, 
Pe carari pe unde nimeni nu mai vine. 
Dulce zumzet somnoros si ireal 
Sa ne cheme spre poienile din deal. 
Taina linistii inalte sa ne fure 
Prin cotite luminisuri de padure 
Si la umbra sa ne-mbie mai tarziu 
O clopotnita de aur straveziu, 
Leganand deasupra crestetelor noastre 
Licuricii inaltimilor albastre 
Fara ganduri, ca-ntr-un somn abia deschis, 
Sa traim in clipe lungi acelasi vis. 
Foi uscate-n jurul tau sa cada rar, 
La ureche sa-ti descante un bondar
  
 
  Si cum stai cu ochii-nchisi pe jumatate, 
  Soare galben printre ramuri nemiscate 
  Sa-ti invaluie-n tacere si-n lumina 
  Fruntea mica de domnita bizantina. 
  * 
  Iar la-ntoarcere, sa trecem prin pasuni 
  Si prin funduri de livada cu aluni, 
  Printre garduri fumurii si solitare 
  Ce se uita-n urma noastra cu mirare 
  Si din treacat, ici si colo, sa culegi 
  Sanziene cu tulpinele intregi, 
  Margarete, scanteioare si aglice, 
  Un buchet de flori orfane si calice, 
  Lung in coada si ghimpos si cu tarana. 
  La plecare sa-l tii falnic intr-o mana, 
  Dar cu vremea, desfoiat, sa-ti para greu 
  Si la urma sa mi-l dai sa-l duc tot eu 
  O soparla pe carare, langa noi, 
  Speriata sa fosneasca dintre foi 
  Si sa stea, sa va uitati o data bine, 
  De departe, tu la ea si ea la tine, 
  Tu de sus si ea din pietrele fierbinti, 
  Amandoua serioase si cuminti. 
  Mai incolo o crenguta de malin 
  Ori un ghimpe sa te-ntarzie putin 
  Si purtand de-a lungul vailor prin tara 
  Vestea noua a sfarsitului de vara, 
  
  
Flutur mic, intr-o lucire de-asfintit, 
  Sa ne-ntampine din tarina grabit, 
  Cu rugina pe albastre aripioare 
  Ca o vesteda petala de cicoare. 
 
 |