I
Orasele dezamagite adorm cind se pornesc prin gari Convoiuri de spinari plecate, si sulite si cai urale Ah, pietele apar ca lacuri oglinditoare de-nserari, Ca pinzele de navi se-agita drapelele sentimentale.
Si ratacesc ca-n vis pe urma atitor zgomote de arma,
Urmind cu pietate pasii sperantelor de mult proscrise De stilpi, de ziduri, de trotuare, nervoasa linistea se sfarma, Sau se strecoara nevazuta printre ferestrele deschise.
Doar pianele de-o tortureaza trasurile plutesc pe strazi Prin globurile somnoroase luminile sclipesc confuze in suflet mi se zbat miragii si stralucire de parazi, Dar vasta serilor tristete crispeaza zimbetul pe buze.
in izolarea ce ma-ncinge traiesc romane ignorate
Dezmierd cu ochii - fara voie - rotunde brate de silfide, Sau file albe de volume sau frunze lenes scuturate Gradini cu banci sub frunti de ramuri
si plinsul verei ma ucide,
Chinuitor, tresare-n cuget - sageata vie - un refren (Refren duios din cine stie ce melancolica-opereta) Si gindul mi se-nfiripeaza in psalmodia unui tren, in vagi concerte de motoare, sau in cintari de minaveta.
Si cind uimit raman la geamuri sub bolti ce tremura de dor, Cind plinsul cerului haotic in inima mi se rasfringe, Zaresc pe turnuri de biserici cum trece-al Noptii duh in zbor, Tirindu-si mantia stropita cu stele - picaturi de singe.
|