Pentru marile Eleusinii

Cind calda stralucire a lunilor toride
Va prinde sa decline, cind soare potolit
Spre golfuri de-ntuneric va luneca trudit,
Isi va rosti chemarea din nou Eumolpide…

La vorba lui, patrunsa de-un tainuit fior,
Tu vei ghici durerea Zeitei pamintene
Si plinsetul Fecioarei, ce cimpuri leteene
I-e dat mult timp sa ude in roua ochilor.

Si-n toamna somptuoasa de purpura si nacru,
In toamna unde seara incheaga tonuri vii,
Prin surda picurare a orelor tirzii
Iti vei purta tristetea, incet, pe Drumul Sacru.

Nocturne bolti vor ninge din slavi misterul lor,
Ti s-o rasfringe-n suflet taria-ngindurata,
Iar sfinta ta durere va trece leganata,
In ritmuri largi si grave, de corul sferelor.

Pe Calichor, in templul incins de roci calcare,
Acolo te asteapta, cucernic, dorul meu:
Acolo vei ajunge in Marea Noapte, greu
De ginduri, de nelinisti, de-adinca-nduiosare.

Ma vei urma… Cuvintul va depana domol
Povestea fara nume a nuntii subterane;
Uimit, ii vei cuprinde supremele arcane
Din culmi nebanuite si limpezi, de simbol.

Iar cind, topit in apa adincilor mistere,
Zeitei chtoniene intreg te vei fi dat,
Cu miini ingemanate si gind cutremurat
Iti voi aduce iarba culeasa in tacere…