Ecouri marine

Vezi toate poeziile poetului




I
CORUL LOPATARILOR
Luceferi ard pe mare si nu mai sunt sirene!
Zadarnic noaptea toata veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spuma si coada de delfin,
Prin valuri leganate sa le vedem cum vin.
Nebuni, in van cerca-vom sa deslusim chemarea
Tritonilor ce sufla in scoici marine. — Marea
Mugind ne va raspunde ca zeii ei sunt morti
Dar tu, ce-n al tau suflet trecutul tot il porti,
O, calator de-o clipa pe apa calatoare,
Ridica-ti fruntea trista! Pe coarda sunatoare
A lirei, ce asteapta vibrand, loveste rar.
Atunci sub nimbul lunii si farmecul stelar,
Purtand in paru-i alge si albe flori marine,
Sirena va renaste din valuri pentru tine.
II
O VOCE PE PRORA TRIREMEI
Din lira pentacorda cu strunele de-arama
Eu voi canta la noapte sub cer fosforescent
In murmur de talazuri si in batai de rama,
Pe cand trirema spuma in urma ei destrama
Si sparge valul neted vaslind spre Occident.

Din lira pentacorda chema-voi sa revie
Poporul ce traieste in fund stancos de mari
Tritonii sa-si urmeze uitata pribegie
Sufland prin scoici sonore prelung melancolie
In suflete deprinse cu vechile visari.
Apoi voi bate struna mai tare, tot mai tare,
Poseidon iar sa-si mane fugarii lui marini,
Necheze sub copite de-acum intreaga mare,
Si armasarii umezi in herghelii barbare
Sa treaca albi de spume ca turme de delfini.
Si voi atinge dulce cu dreapta coarda lirii
Caci poate din talazuri tarziu se va ivi
Sirena, intruparea eterna a iubirii
Si ca sa nu mai piara in umbra amintirii
O, lopatari — pe prora eu lira voi lovi!
III
GLASUL SIRENEI
Cand sub luciul lunei apa e mai alba ca zapada
Urmarim corabii grele sau triremele subtiri
Nopti intregi si marinarii ne cred poate naluciri,
Lopatarii fara suflet din Sidon sau din Hellada.
Nu aud cantarea noastra dureroasa cum invie,
Nu vad trupul nostru fraged mangaiat din val in val,
Pentru dansii el e spuma sau spinare de narval,
Caci nu stie azi vaslasul marea toata ca e vie.



Dar tu care stai pe prora, pe trirema triumfala,
Tu, ce canti si chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tau prin zari se-afunda ca un bucium sunator
Din ecouri in ecouri sub tacerea siderala.
Si sirena ce ascunde o femeie si o zeie
Intr-un trup cum nu e altul nici in cer, nici pe pamant,
Goala va iesi din valuri, din al marii larg vestmant
Ca femeia de frumoasa si eterna ca o zeie.

IV
SCOICILE TRITONILOR IN DEPARTARE
Prin care unde
Inoti, sirena?
Raspunde: unde,
Sub ce carena?
Din scoica marii
Dorinta vie,
Pustiul zarii
In van invie!
Din stanca-n stanca
Lovindu-si plansul,
Rasuna inca
Pierind cu dansul
Isi striga marea
Pierduta fata;
N-auzi chemarea
Infricosata?
Raspunde: unde,
Sub ce carena,
Prin care unde
Inoti, sirena?



V
GLASUL SIRENEI DIN NOU
Ma striga valul marii si dorul tau ma leaga:
Am sanul de femeie si trupul de delfin.
Trirema-nainteaza si ape noi dezleaga,
Iar cornul lunii palid se-apleaca in declin.
Ma striga valul marii si Echo trist raspunde,
Si scoicile sonore din zari in zari se frang
Arunca-ti iar, straine, cantarea ta pe unde,
Sa nu aud talazul si apele ce plang.
Mai canta, ca sirena sa fie iar femeie!
Caci iata se inalta cu murmur milenar
Lung marea sa-si recheme puternic a ei zeie
O, tu, ce stai pe prora, ridica glasul iar!
VI
VOCEA DE PE PRORA
Am auzit cantarea sirenelor pe mare
Trecut-au nopti si zile de-atunci, si-acum dispare
Iar soarele si struna din urma mi s-a frant.
Sirena nu mai canta si singur stau pe prora
Si maine ca si astazi aceeasi aurora,
Dar marea va fi goala, si moarta, si pustie.
Zadarnic astepta-voi sirenele sa vie
— Mai trist de-a le cunoaste, de-a le dori mai trist —
Cand steaua diminetii pe valul de-ametist
Aprinde opalina lumina ce scanteie.
O, lopatar, o, frate, prin visu-ti ce femeie,

Mireasa sau nevasta torcand fuior de lana,
Asteapta pe pribeagul plecat de la camin?
Pe cand cu lira sparta si inima pagana
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.
VII
MURMUR CRESCAND DE VALURI
Trirema se sterge prin asfintit,
Cu dansa suspine desarte
Ecouri fugare au amutit,
Departe se-aud mai departe.
Trec plangeri de oameni pe apele mari
Cu valul spumos si cu vantul.
Nimic nu ramane din patime mari
Si piere pe mare cuvantul.
E-al nostru acuma intinsul stelar,
A noastra e noaptea pustie!
Din frante talazuri un muget barbar
Se-nalta, descreste, invie.
A noastra-i sirena cu par de argint
Ce-noata in raza de luna!
Uitate acuma sunt doruri ce mint!
Ea simte iubirea strabuna
A marii; iar valul o fura, o ia,
O strange — sa-i fie stapana!
Aluneca alba pe cerul de nea
Spre ziua Diana pagana.



Comentarii

Nume (obligatoriu):





Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Ecouri marine pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
PrimavaraToamnaIarnaIubireBucurieViata
FloriBoalaSinguratateFricaScoalavezi mai multe
Politica de confidentialitate



Copyright 2021 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani