|
imbatranit e sufletul din mine
|
|
|
imbatranit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu in iarna grea. Unde te-ai dus, pe cari cai straine O, tinereta, tinereta mea! Suspine n-am ah, de-as avea suspine, De-as avea lacrimi, plange de-as putea! Durerea cea mai cruda, cea mai mare, Afland o forma, afla usurare.
Nimic, nimic! Cantarea spaimantata, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe marimi ce-mbata, Amorul bland si dulce glasul sau, Ah! toata lumea este fermecata De umbra unui dor si numai eu Ma furisez o umbra si nu pot Sa scap de ea de mine si de tot!
Oricine-a plans si spune ca ferice in lume nu-i, acela e-un nebun. Ce stie el ce sunt dureri cand zice Ca-ntr-al lui suflet armonii rasun
Caci armonie-i orice plans aice, E-o impacare plansul e un bun. Cel ce nu poate plange, acela stie Ce-i viata moarta, ce e moartea vie?
Acela are-ntr-insul gramadita Vecia-ntreaga de dureri si chin, A ei marime; ochiul nu s-a stins, in lacrimi s-o traduci si in venin. Icoane nu-s si vorbe nu-s; n-apara Macar aproape ce inseamna O, fericiti acei ce pot de forma
V-aduceti oare de-acei regi aminte, Ce-n piramide, altii in pustiu, Morminte mari, uriesesti morminte, Un munte-ntreg le fu a lor sicriu? Durerea care nu gasea cuvinte Aflat-a semne mari, care o stiu. Tu, taina muta, de zidiri marime Vorbesc dureri, ce nu pot sa suspine.
Ah, ce-i cuvantul, ce-i coloare, sunet, Marmura ce-i, pentru ce noi simtim? O coarda-adanca imiteze-un tunet, Un ah ! sa spuie cum ne chinuim. Nu, nu Si fie forma cat de nuda, N-ajunge-n veci durerea noastra cruda. De bate-o inima sub alba haina, Abia se misca cretii de omat.
Un semn ca sub ea se petrece-o taina, C-un suflet e de groaza sfasiet. Un semn abia ce poate, ce distaina Din chinul nostru vorbe ce arat? Neputincioase sunt semnele-orcare
Ce-arata fata marei ce-i in mare? O foaie scrisa *** se cade C-un ocean se misca, c-un imperiu arde
Un cerc ce-i desemnat pe o hartie S-arate ceea ce se misca-n cer, incunjurand cu moartea ei pustie, Pamantul greu cu a lui hemisfer, Care vuind se misca-n vecinicie injur de soare,-n ocean d-eter Si toate astea intr-un cerc pe-o coala: Marimea lumei si a firei fala.
Pe ce domnim? pe cifre si pe semne
|
|
Pune poezia imbatranit e sufletul din mine pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.
Poezii despre:
|
|
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
Mari poeti romani | Alexandru Macedonski Alexandru Vlahuta Ana Blandiana George Bacovia George Cosbuc George Toparceanu Grigore Vieru Ion Barbu Ion Minulescu Ion Pillat Lucian Blaga Marin Sorescu Mihai Eminescu Nichita Stanescu Nicolae Labis Octavian Goga Stefan Octavian Iosif Tudor Arghezi Vasile Alecsandri Vasile Voiculescu |
|
|