| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Grosimea pamintului de Nichita Stanescu De la o vreme pamintul are in jos osul bunicului meu cel mai frumos si mai jos de jos el are Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Epilog la lumea veche
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Nichita Stanescu
|
|||
|
|
|||
| I Eram copil si rezemam in priviri norii de primavara. Mirosul pamintului ud ma infiora si-mi tremura de emotie spinarea, ca si cum ar fi trebuit sa-mi creasca aripi din ea. Noptile ma prabuseam in somn si cind luna, prelunga, imi rasarea din coltul ochiului, haturile negre se prefaceau in serpi si alergau, alergau dupa mine, muscindu-mi cu furie umbra. Si ea ma durea si muream in vis, si mi-era mila de lucruri ca existau, si le iubeam, si as fi vrut sa le apar impotriva propriilor mele priviri, si-mpotriva propriului meu auz. Eram copil si sufletul incepuse sa-mi impinga in coaste, in nemaiavind loc. O, si noptile nu ma uitam niciodata la cer, de teama ca m-as putea prabusi spre el, infrigurat si singur, lasind in urma mea lucrurile, ca pe niste dinti de lapte, smulsi dureros cu sfoara subtire a vremii aceleia, cind totul se incepea cu moartea II Si-acum, in primavara, cind norii imi ating privirile, asemeni unor degete prelungi lunecind pe corzi nevazute, pot spune ca e odihnit pamintul si impacat cu sine insusi in intregime, pentru prima oara. Mi-arunc privirea-n larg si ea se duce nemailovind despartitoare dungi, si-mi pare orizontul cum straluce, un curcubeu culcat la margine de lunci. E odihnit pamintul si tinar in trezire, asemenea acelei electrice secunde, cind sari din somn si-alungi c-un gest al miinii suvitele-oboselii de pe frunte. |
|||
Pune poezia Epilog la lumea veche pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |