bucuria ma ameninta, ma ameninta in fiecare dimineata, spatiul imi invaluie mana. sa comunici cu tine ca doua stele pe cerul orb. sa comunici cu tine pana la monotonia cu care varul iti inlocuieste ochii, durerea arde in creier, o mobila neagra, plina de sange negru si verde danseaza, mai singur ca tacerea in plin refuz. imi tai privirea, putrezesc in propria-mi umbra, ma doare steagul victoriei tacute, fereastra, ca o femeie moarta, se umple de sange, ii cade parul, devine usa prin care mortii te urmaresc, vad durerea. concentrarea mi-a vestit instrainarea, expresia mi-a vestit timpul, faptele mele ma ard. ma vestesc in ele. nu mai am cuvinte, nu ma mai am pe mine. imaginea cuvantului imi ingheata creierul.
|
